Cine nu a vazut desenele animate cu lei care plang cu o aschiuta in laba dreapta? Cu soricei care salveaza elefani fricosi sau popandai tragici care gazduiesc foci? Durerea insuportabila, in contrast cu forma haioasa a eroilor, totul face sa iti tremure sufletul. Poate ca asa ne-am simtit si cu zeita Maseluta, undeva la pranzul acestei zile. Pana atunci, incercam sa ne indulcim cu asta.
Numele meu este Fugaro. Trupul meu e tesut din mii de idei si ganduri bifurcate, ceea ce imi da liniste si consistenta. Fata mea e compusa din ingeri fluturand si nu are o singura personalitate. Nu am gust, nici contur si nici un loc in care sa ma gasesti. Stiu ca am o poveste simpla. Simt nevoia sa fug si, daca privesti cu ocheanul intors, sunt foarte aproape de tine, cel care incerci sa intelegi aceste randuri. In clipele de ragaz, scriu aici. In rest, sper sa-mi gasesc libertatea si, la capatul fugii mele, undeva in fata unui pahar de suc de coacaze, cu un zambet arcuit ca un orizont de munte, sa ma intalnesc cu mine.
Mi-e drag mult blogul tău:)